Suflet salvat

"Domnul m-a invatat ca trebuie sa scriu despre ceea ce oamenii nu pot sa spuna. Pot scrie mii si mii de cuvinte, dar ce rost au ele daca nu reusesc sa strapunga inimi, sa desfaca lanturi, sa darame ziduri, sa inlature piedici? Pot sa iti spun ca ai ochi frumosi, dar cum ramane cu tristestea ascunsa in ei? Cat de apasatoare sunt gandurile ce iti trec prin minte? Cat de mult te obosesc? Cat de mare este lupta pe care noi nu o vedem, dar tu o porti? Pot sa iti spun ca zambetul tau e minunat, dar cum ramane cu lacrimile ce curg de atatea ori in nestire? Cui le lasi? Pentru cine sau pentru ce curg?  Pot sa iti spun ca visurile pot deveni realitate atunci cand lupti pentru ele, dar cine ti-a mai spus pana acum ca visurile sunt frumoase doar atunci cand le implineste Hristos? Pot sa iti spun ca esti capabil sa ai un viitor stralucit, dar cine iti va spune ca viitorul fara Hristos e egal cu moartea? Pot sa iti spun mii de lucruri ce iti vor gadila urechile si poate iti vor ...

"Imi dau seama ca am avut nevoie de ceva curaj sa va pun intrebarea aceasta.Poate unii dintre voi chiar veti gandi: " Stai asa, esti doar o copila. Nu poti sti ce-i dragostea. Nu ar fi mai potrivit sa ne vorbeasca despre ea un indragostit, un cuplu sau cineva care are mai multi ani in spate decat tine?"  Nu va contrazic. Sunt sigura ca sunt suflete care ar putea vorbi pe subiectul acesta mult mai bine decat o voi face eu. Dar stiu, de asemenea, ca sunt anumite cuvinte pe care Domnul vrea sa vi le transmita si prin mine. Se vorbeste mult despre dragoste azi. Problema nu e ca nu se vorbeste, problema e ca nu se traieste.  De multe ori, in multimea cuvintelor adevarul sufera modificari. Si ajungem sa credem lucruri care nu au o temelie stabila. Ma rog ca Domnul sa imi calauzeasca inima, ca aceste cuvinte sa nu denatureze adevarul, ci sa va atraga atentia asupra golurilor pe care le aveti in inima. "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunata...

 " Mi-am intors incet privirea fara sa fiu constienta de ceea ce urma sa vad. Era acolo,in spatele autobuzului, chiar pe ultimul scaun. Peste umerii ei delicati se revarsau buclele negre si micute. Privirea ei pierduta s-a intersectat cu a mea. Avea fata umezita de lacrimi si umflata. Nu plangea de putin timp. M-a privit indelung. Am incercat sa ii zambesc, dar ceva din mine m-a oprit sa o fac. I-a mai cazut o lacrima. Abia apoi il observ pe el. Se indrepta  plin de aroganta spre mine. "Ce ai facut?" aud vocea unei fete .Tacea. Mandria lui nu i-a dat voie sa vorbeasca. Se intoarce cu spatele la ea, fara nicio farama de regret. Autobuzul se opreste si ea il pierde din vedere. A plecat. Totul prinde sens in mintea mea. E ranita. El a ranit-o... " E unul dintre multele momente ale zilei ce mi-au intarit convingerea ca lumea e plina de pacat.  Ne punem increderea in oameni.  In fiecare zi ne lipim tot mai mult de inimile lor si  le oferim astfel o mare ...