Sunt unele perioade din viață în care simți că Dumnezeu te-a lăsat undeva într-un colț pentru a se ocupa de cei care au un rol mai important în planurile Lui, ori o contribuție mai mare. Te simți închis intre 4 pereți și te întrebi dacă viața ta va fi vreodată mai mult decât vase de spălat, haine de strâns și podele de curățat. Ești într-o continuă luptă cu tine și cu emoțiile care parcă nu mai au nicio limită, iar dragostea aceea de la început care te făcea să mergi până la capătul pământului pentru El, se simte de mult apusă. Doar gândul la ea și la slujirea ta de atunci te face să te simți vinovat pentru monotonia în care te afli acum și începi să îți pui întrebări, să ai îndoieli cu privire la propria credință. Ce faci în perioadele în care simți că esti ultimul om de pe lume, ultima persoana care ar face o diferență? ultima făptură care contează real în planul acesta nespus de elaborat și totuși prea important pentru cineva ca tine? T...
Puțini vorbesc despre noua mea prietenă. Nu e o prietenă bună deloc, dar o numesc așa pentru că îmi petrec mult timp cu ea în ultima vreme. Mă trezesc cu ea de mână, adorm cu ea îmbrățișată și viața trece pe lângă mine ca un tren pe lângă o stație în care nu oprește; rapid și nelăsând nimic în urmă. Depresia. Acesta e numele ei și cred că mulți, din păcate, prea mulți, dintre cei care veți citi aceste rânduri, vă confruntați sau v-ați confruntat cu ea. Nu prea am eu prieteni ca să îmi dau seama cum ar trebui să fie unul bun, dar, oh, ea este atât de loială. Nu pleacă de lângă mine nici când o rog... E păcat că în biserici nu se vorbește despre asta, deși 90% dintre cei din biserică trec prin depresii de-a lungul vieții. E un inamic tăcut care îți devine prieten când ești poate la punctul cel mai activ din viața ta. De aceea mulți dintre cei cu care te întâlnești zi de zi, în online sau face to face, nici măcar nu văd diferența. Am păcălit în ultimele luni mulți oameni cu zâmbetul ...