Dumnezeu a creat relațiile și prin ele noi putem să primim iubire și să oferim iubire, să creștem și să ajutăm pe alții să crească, să iertăm și să acceptăm că greșim, să ne schimbăm și să acceptăm schimbarea, să comunicăm și să învățăm să trecem peste momentele dificile împreună.
Sunt logodită și am alături de mine un om care înseamnă foarte mult pentru mine, e omul prin care Dumnezeu mă învață zilnic harul. Sunt binecuvântată, deși nu merit, cu o relație în care descopăr multe părți ale Dumnezeului desăvârșit în care mă încred și cu un om de care care sunt iubită.
Sună frumos și bine, nu? Sună...perfect!
Mmm..stai. Nu e chiar așa.
Adevărul este că oricât am încerca noi, oamenii, să arătăm că viața noastră e mereu ok, nu reușim. Oricât am încerca să zâmbim frumos în poze și să avem postări pline de cuvinte frumoase, nu reușim să facem lucrul acesta cu adevărat. Uneori realitatea ne prinde strâmb în pozele ei. Oricât am dori să se vadă că merge mereu totul frumos și bine, nu reușim. De ce? Pentru că viața ne dă de gol.
Da, suntem binecuvântați de Dumnezeu cu oameni frumoși, minunați, dar trebuie să înțelegem un lucru: un om minunat nu vine la pachet cu o relație perfectă. Mai mult decât atât, o relație perfectă nu vei avea niciodată.
Însă poți avea parte de o relație extraordinară cu omul de lângă tine atunci când înveți să clădești și să muncești pentru ca acea relație să dureze.
Cum faci aceasta? Comunicând.
Comunicarea este esențială într-o relație. Și când spun comunicare nu înseamnă să vă trimiteți mesaje 24/24, dar nici să-ți bați gura trei ore neîntrerupt când ești cu el/ea lângă tine. Comunicarea nu înseamnă să vorbiți unul cu altul mereu, mereu, mereu.
Comunicarea înseamnă că atunci când vorbiți, vă înțelegeți.
Sunt româncă. El e tot român. Însă o perioadă lungă de timp nu am reușit să vorbesc pe limba lui, nici el pe limba mea. Ciudat, nu?
Când eu spuneam da, el spunea nu. Când el spunea nu, eu spuneam da. Când el mergea în dreapta, eu spuneam că la stânga e bine. Totuși eram împreună și țineam unul la celălalt. Dar nu vorbeam aceeași limbă și nu reușeam să ne sincronizăm mereu inimile.
Comunicarea într-o relație înseamnă foarte mult. Dacă nu este comunicare, nu este nimic special în acea relație, este doar un chat(o convorbire) de zi cu zi, nimic mai mult.
Am învățat că trebuie să îl înțeleg ca să pot să îl iubesc mai mult. Și nu puteam face acest lucru când el nu vorbea limba mea și nici eu pe a lui.
Așa că am început să îi învăț limba. Da, am început să învăț limba inimii lui.
Am învățat să îl tratez așa cum are el nevoie, nu așa cum cred eu că are el nevoie.
Am învățat să ascult când el nu vrea să spună absolut nimic. Pentru el, aceasta înseamnă uneori să îi arăt atenție: să stau lângă el, în tăcere și să înțeleg că prezența mea acolo îi vorbește mai mult decât o pot face cuvintele mele.
Am învățat că trebuie să îmi cer iertare când suntem supărați, chiar dacă nu eu am greșit sau chiar dacă nu a greșit niciunul dintre noi. În situațiile grele, oamenii au nevoie de iubire, nu de lecții de viață.
Am învățat că dacă sunt plină de bucurie când îl văd, el se simte apreciat.
Am învățat că o plimbare în natură îl ajută mai mult decât mesajele în care îi spun că țin la el.
Am învățat că dacă sunt supărată, ori îi spun, ori îmi trece. Nu este obligat să îmi cunoască gândurile.
Nu a fost creat pentru aceasta.
Noi nu am fost creați să îndeplinim așteptările celui de lângă noi. Noi am fost creați să comunicăm și să rezolvăm împreună problemele care apar.
Omul de lângă tine nu este obligat să te înțeleagă. Omul de lângă tine trebuie ajutat să te înțeleagă. În inima fiecăruia dintre noi există o limbă pe care doar noi o vorbim și doar noi o înțelegem.
Dacă ai alături de tine pe cineva și nu reușești să înțelegi ce este bine pentru el să faci, încearcă să ajungi la inima lui mai întâi și să afli ce limbă se vorbește acolo. Pentru că oricât ar încerca mințile sau trupurile voastre să rămână în armonie, nu veți reuși.
Doar când inimile bat la unison, poți spune că povestea voastră de dragoste este una care merită spusă.
Până atunci, mergi la inima lui/ei și vezi ce se spune acolo. Ocupă-te de aceasta mai întâi. Ia notițe și începe să silabisești. Azi un cuvânt, mâine un zâmbet, săptămâna viitoare un "ce mult mă bucur că îți place doar să stai lângă mine" și apoi, lucrând, luptând și învățând vei ajunge la un "te iubesc", dar fără vorbe, doar din fapte.
Când există comunicare într-o relație, inimile bat la unison. Când inimile bat la unison, oamenii iubesc, iartă, se acceptă, cresc, uită greșeli, își amintesc să aprecieze, cântă, râd, se bucură unul de altul, și cel mai important: nu renunță, ci merg înainte, în armonie.
Inimi care să bată la unison vă doresc! Comunicare înțeleaptă și reală! Relații sfinte, frumoase, pline de cântec și de iubire! Armonie!
Antonela Buraga
Photo: Teofil Sticea (https://www.instagram.com/sticeateo/?hl=ro)
Comentarii
Trimiteți un comentariu