Treceți la conținutul principal

E-o glumă sau e în glumă?


“Seriozitatea, integritatea și moralitatea sunt caracteristici ale unui creștin autentic. Nu. El nu este creștin pentru că are aceste caracteristici, ci are aceste caracteristici pentru că este creștin.

Tot ceea ce credem influențează modul în care trăim. 

Vreau să vorbesc astăzi despre ceva ce cred că va aduce controverse, poate gânduri reci față de mine și chiar mai puțini cititori pe viitor.
Însă vreau să îmi asum acest risc și o fac cu toată inima pentru că sunt conștientă că există o nevoie foarte mare de oameni care să spună adevărul, chiar și atunci când doare. 

Vreau să vă vorbesc despre glume. Am fost timp de aproximativ o săptămână jumătate într-un grup (pe facebook) creat special pentru “glume creștine”. Am intrat din curiozitate, sincer. Și astăzi am ieșit cu amărăciune din el și pot să spun că îmi este scârbă de cât de degradată a ajuns mentalitatea tinerilor despre credință, despre relații, despre viața de zi cu zi alături de Cristos. Nu dau niciun nume aici și vreau să spun că nu am ură față de nimeni. Nu scriu acest articol împotriva cuiva, îl scriu pentru a spune lucrurilor pe nume, nu oamenilor. Ce vreau să spun este că e important să analizăm activitățile noastre zilnice, anturajul în care ne aflăm și, cel mai important, intențiile inimilor noastre.

Nu vreau să spun că nu e bine să ai simțul umorului. Cred că este o calitate prețioasă și eu chiar mă simt foarte relaxată în preajma oamenilor care știu să mai râdă din când în când și să vadă părțile frumoase ale vieții. Iubesc oamenii care mă ajută să mă înveselesc.

Dar este o mare diferență între a glumi și a lua lucrurile în glumă. 

Dragilor, un creștin autentic ar trebui să știe că lucrurile ce țin de relația noastră cu Domnul trebuie tratate cu seriozitate. 
Odată ce ajungi să faci glume pe teme creștine implicând expresii, personalități sau melodii ce nu reflectă nimic din doctrina creștinității, atunci înseamnă că ai deja o problemă în această privință. Nu se poate să faci un meme despre Duhul Sfânt și să pui o manea pe fundal. Nu se poate să vorbești despre viața ta cu Dumnezeu și să o promovezi pe Budeanu. Nu se poate să folosești cuvinte nepotrivite și să fii creștin autentic în același timp. 
Nu se poate să impui standardele tale de pocăit unei întregi comunități, dacă pocăința ta se rezumă la  faptul că saluți cu “Pacea Domnului!”. E nevoie de o viață trăită în integritate pentru a impune standarde. Dacă după acel salut se ascund alte inteții, atunci ce valoare are pioșenia ta?
Nu se poate să te afișezi cu glume urâte, și uneori indecente, iar apoi să te miri de ce ai pe lângă tine numai oameni care nu te ajută să crești, ci te trag în jos.

Și o întrebare foarte importantă:
Cum poți numi rebut sau frustrat pe cel sau cea care nu este de acord cu ceea ce promovezi prin comunitatea pe care ai făcut-o și în același timp să te numești creștin? Cuvintele, fie spuse în glumă, fie spuse în serios, au o semnificație foarte mare. Unde este dragostea de oameni când aruncăm în ei, în mod direct sau indirect, cu astfel de cuvinte?

Dragilor, repet, nu vreau să vă îndrept privirea spre un grup sau spre o persoană anume.Vreau să vă îndrept privirea asupra realității în care trăim. Nu este vorba despre cine, este vorba despre ce se face.  Oamenii din jurul nostru au nevoie de călăuzire clară, dar de multe ori, noi, cei care ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini, oferim direcții greșite prin acțiunile noastre. Odată cu puterea de a influența, vine o mare responsabilitate. Suntem conștienți de acest lucru? 

Este suficient cât am scris ca să fie de înțeles că standardele creștine nu sunt date de oricine, ci de Însuși Dumnezeu prin Biblie. 

Pentru cei care sunteți într-un astfel de grup, vă încurajez să vă analizați intențiile. Ce încurajați prin prezența voastră acolo? Ce căutați prin prezența voastră acolo? O nouă relație? Sau poate să fiți apreciați și populari prin glumele voastre? Sau poate sunteți acolo din simplă curiozitate, cum am fost eu? Oricare ar fi motivul, analizați bine în lumina Scripturii și alegeți ce faceți cu puterea de a influența pe alții.

Să ne analizăm bine intențiile. Să înțelegem ce vrea Dumnezeu de la noi, chiar și în aspecte ca acestea, care par nesemnificative.

O glumă e bună atât timp cât îți face inima mai veselă, nu mai rece față de profunzimea și sfințenia vieții cu Dumnezeu.

Să nu te miri că ești prea relaxat și nu ai dorință de creștere spirituală dacă îți petreci timpul într-un anturaj de felul acesta. Poate la început nu pare nimic greșit și e chiar amuzant, dar cu ce preț se provoacă râsul cititorilor? 

Să fim creștini autentici și integri! Să credem una și să se vadă tot aceea! 
Să râdem când trebuie și să fim serioși când trebuie! Să nu lăsăm la o parte simțul umorului, dar să nu îl întinăm prin promovarea unor glume spuse doar de dragul popularității și al aprecierii! Să nu trăim după standardele unor oameni, ci după standardele lui Dumnezeu.
Autenticitate vă doresc! Să nu fim creștini  doar cu numele!

Antonela Buraga

Imagine: unsplash

Comentarii

  1. Fii binecuvânta.E învățătura curata.E drumul adevărat.Ramai pt totdeauna cu aceasta încredințare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE ÎNTR-O ZI BANALĂ DE JOI

     Sunt unele perioade din viață în care simți că Dumnezeu te-a lăsat undeva într-un colț pentru a se ocupa de cei care au un rol mai important în planurile Lui, ori o contribuție mai mare. Te simți închis intre 4 pereți și te întrebi dacă viața ta va fi vreodată mai mult decât vase de spălat, haine de strâns și podele de curățat. Ești într-o continuă luptă cu tine și cu emoțiile care parcă nu mai au nicio limită, iar dragostea aceea de la început care te făcea să mergi până la capătul pământului pentru El, se simte de mult apusă.  Doar gândul la ea și la slujirea ta de atunci te face să te simți vinovat pentru monotonia în care te afli acum și începi să îți pui întrebări, să ai îndoieli cu privire la propria credință. Ce faci în  perioadele în care simți  că esti ultimul om de pe lume, ultima persoana care ar face o  diferență? ultima făptură care contează real în planul acesta nespus de elaborat și totuși prea important pentru cineva ca tine? T...

O prietenă cât un dușman de mare

Puțini vorbesc despre noua mea prietenă. Nu e o prietenă bună deloc, dar o numesc așa pentru că îmi petrec mult timp cu ea în ultima vreme. Mă trezesc cu ea de mână, adorm cu ea îmbrățișată și viața trece pe lângă mine ca un tren pe lângă o stație în care nu oprește; rapid și nelăsând nimic în urmă. Depresia. Acesta e numele ei și cred că mulți, din păcate, prea mulți, dintre cei care veți citi aceste rânduri, vă confruntați sau v-ați confruntat cu ea. Nu prea am eu prieteni ca să îmi dau seama cum ar trebui să fie unul bun, dar, oh, ea este atât de loială. Nu pleacă de lângă mine nici când o rog... E păcat că în biserici nu se vorbește despre asta, deși 90% dintre cei din biserică trec prin depresii de-a lungul vieții. E un inamic tăcut care îți devine prieten când ești poate la punctul cel mai activ din viața ta. De aceea mulți dintre cei cu care te întâlnești zi de zi, în online sau face to face, nici măcar nu văd diferența.  Am păcălit în ultimele luni mulți oameni cu zâmbetul ...

Păcătoși, nu prețioși.

"Tineri dragi, trăim vremuri în care suntem inundați de fel și fel de informații și toată lumea încearcă să influențeze cât mai mult pe alții prin cuvintele lor, prin ceea ce expun. Astfel se ajunge la multe exagerări, la multe erezii, la multe schimbări ale adevărului și victime suntem noi, cei care ascultăm, citim sau vizionăm. Încă din perioada adolescenței, când începem să simțim goluri tot mai mari în inimă, suntem bombardați cu o mulțime de idei. Internetul și rețelele de socializare sunt pline de informații. Dar în loc să găsim adevărul de care avem atât de mult nevoie, ne sufocăm în informații și nu mai știm pe cine să credem sau ce principii să alegem după care să ne ghidăm viața. Prin acest articol vreau să vorbesc doar despre unul din aceste "adevăruri" care pe mine m-a făcut să gândesc greșit și să am o atitudine greșită față de cei din jurul meu, față de mine, dar și față de Dumnezeu. "Ești prețioasă!"  Da, fetelor, aceste d...