Treceți la conținutul principal

De ce?-poetry

"Vin,Tata bun,'naintea Ta
Si ma inchin supus
Vreau sa asculti azi ruga mea
Si sa-mi dai un raspuns...

De ce oamenii nu Te iubesc
si nu mai canta despre Tine?
De ce ei in pacat traiesc
Si nu mai stiu sa faca bine?

De ce-i atat nepasare 
Cand Tie-Ti pasa-atat de mult?
De ce-i ura-atat de mare
Cand iubirea-Ti n-are inceput?

De ce privim cu ingrijorare
Spre valul ce ne sta in fata?
De ce slabim cand ploaia-i mare?
De ce credinta-atunci ne lasa?

De ce glasul nu mai-naltam spre ceruri
Cand intristarea ne doboara?
De ce traim in atatea feluri
Si uitam ades de-a noastra Tara?

De ce ochii se pierd in negura de ceata?
De ce nu mai lumineaza oare-a noastra fata?
De ce cautam in lume alinare?
De ce-am pierdut atata binecuvantare?

Caut raspuns de mult,o,Doamne,
Si ma framant cu atatea intrebari...
Unde-i iubirea de altadata oare?
Iubirea ce-ntrecea atatea mari si tari?"

Antonela Buraga

Imagine:Pinterest

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE ÎNTR-O ZI BANALĂ DE JOI

     Sunt unele perioade din viață în care simți că Dumnezeu te-a lăsat undeva într-un colț pentru a se ocupa de cei care au un rol mai important în planurile Lui, ori o contribuție mai mare. Te simți închis intre 4 pereți și te întrebi dacă viața ta va fi vreodată mai mult decât vase de spălat, haine de strâns și podele de curățat. Ești într-o continuă luptă cu tine și cu emoțiile care parcă nu mai au nicio limită, iar dragostea aceea de la început care te făcea să mergi până la capătul pământului pentru El, se simte de mult apusă.  Doar gândul la ea și la slujirea ta de atunci te face să te simți vinovat pentru monotonia în care te afli acum și începi să îți pui întrebări, să ai îndoieli cu privire la propria credință. Ce faci în  perioadele în care simți  că esti ultimul om de pe lume, ultima persoana care ar face o  diferență? ultima făptură care contează real în planul acesta nespus de elaborat și totuși prea important pentru cineva ca tine? T...

O prietenă cât un dușman de mare

Puțini vorbesc despre noua mea prietenă. Nu e o prietenă bună deloc, dar o numesc așa pentru că îmi petrec mult timp cu ea în ultima vreme. Mă trezesc cu ea de mână, adorm cu ea îmbrățișată și viața trece pe lângă mine ca un tren pe lângă o stație în care nu oprește; rapid și nelăsând nimic în urmă. Depresia. Acesta e numele ei și cred că mulți, din păcate, prea mulți, dintre cei care veți citi aceste rânduri, vă confruntați sau v-ați confruntat cu ea. Nu prea am eu prieteni ca să îmi dau seama cum ar trebui să fie unul bun, dar, oh, ea este atât de loială. Nu pleacă de lângă mine nici când o rog... E păcat că în biserici nu se vorbește despre asta, deși 90% dintre cei din biserică trec prin depresii de-a lungul vieții. E un inamic tăcut care îți devine prieten când ești poate la punctul cel mai activ din viața ta. De aceea mulți dintre cei cu care te întâlnești zi de zi, în online sau face to face, nici măcar nu văd diferența.  Am păcălit în ultimele luni mulți oameni cu zâmbetul ...

Păcătoși, nu prețioși.

"Tineri dragi, trăim vremuri în care suntem inundați de fel și fel de informații și toată lumea încearcă să influențeze cât mai mult pe alții prin cuvintele lor, prin ceea ce expun. Astfel se ajunge la multe exagerări, la multe erezii, la multe schimbări ale adevărului și victime suntem noi, cei care ascultăm, citim sau vizionăm. Încă din perioada adolescenței, când începem să simțim goluri tot mai mari în inimă, suntem bombardați cu o mulțime de idei. Internetul și rețelele de socializare sunt pline de informații. Dar în loc să găsim adevărul de care avem atât de mult nevoie, ne sufocăm în informații și nu mai știm pe cine să credem sau ce principii să alegem după care să ne ghidăm viața. Prin acest articol vreau să vorbesc doar despre unul din aceste "adevăruri" care pe mine m-a făcut să gândesc greșit și să am o atitudine greșită față de cei din jurul meu, față de mine, dar și față de Dumnezeu. "Ești prețioasă!"  Da, fetelor, aceste d...