Treceți la conținutul principal

Nu stârni dragostea !




"E frumoasa iubirea. Nu stiu inca ce inseamna sa o impartasesti cu cineva pe deplin, insa imi este de ajuns sa citesc Scripturile pentru a realiza ca dragostea din Dumnezeu este unul dintre cele mai frumoase sentimente traite. Si pentru ca e atat de frumoasa , nu pot sa nu spun cat de important este sa nu te grabesti spre ea.

Sunt multi, multi adolescenti / tineri care isi petrec anii cu mesaje , intalniri, relatii care in ochii unora dintre ei par fara sfarsit, iar in ochii altora sunt simple "combinari" .

Nu vreau sa judec pe nimeni. Am trecut si eu prin adolescenta si, la fel ca multi altii,  am facut greseli ce nu merita nici macar amintite. Am fost neinteleapta, nu am vegheat, am crezut ceea ce nu trebuia crezut. Am starnit dragostea atunci cand nu trebuia. Am pacatuit. Si urmarile nu au fost placute.

Te intrebi, poate, de ce imi pun viata pe tava. Nu? 
Nu aceasta e intentia mea. Nu ma laud cu trairea mea trecuta. Am alt scop.

Scriu pentru ca din alegerile gresite am invatat niste lectii pretioase care iti pot fi de folos tie acum. 

De asemenea, scriu ca sa avertizez pe cei care se joaca acum cu dragostea. 

Stiu, stiu, e-atat de frumos sa iti scrie zilnic si sa te intrebe cum esti. E-atat de bine sa stii ca ai si tu pe cineva, ca nu esti o ciudata de care nu se apropie nimeni. E frumos sa te simti apreciata si iubita. E minunat sa stii ca pentru cineva esti foarte importanta, ca se gandeste la tine si te doreste pe tine, nu pe altcineva. Nu sunt impotriva. Chiar e minunat. Dar numai la vremea potrivita. 

Dupa cum orice lucru isi are vremea lui si "iubitul isi are vremea lui..." ( Eclesiastul 3:8).

A fost un moment in adolescenta in care mi-am deschis inima, desi nu trebuia sa o fac. Si acum regret. Oricat de frumos mi-a fost candva, acum am doar un gust amar. Da, simt inca amaraciunea alegerii gresite , desi a trecut mult timp de atunci. 
Si tocmai pentru ca doresc sa nu simti aceasta amaraciune iti scriu cuvintele acestea, adolescenta draga. 

Nu starni dragostea! 

Mai important decat un baiat care iti scrie acum e inima ta curata si pastrata . Nu pierde timpul cu mesaje pe care le vei regreta mai tarziu. Oamenii vin si pleaca. Si nu spun aceasta cu usurinta. Ei chiar pleaca, draga mea. Iar daca esti la o varsta frageda te pot asigura ca pana vei ajunge la o varsta potrivita vor pleca multi. Nu da voie acelui baiat sa se apropie de tine daca nu e momentul potrivit. Nu se merita. Fie el cat de frumos, amuzant sau intelept. Nu se merita, draga mea. Consumi acum ceea ce trebuie consumat mult, mult mai tarziu. Si tare ma tem ca atunci cand va veni vremea potrivita nu vei mai avea ce sa oferi. Nu te juca de-a dragostea. E interesant azi, dar maine doare. Crede-ma. 

Te incurajez sa fii "o gradina inchisa[...], un izvor inchis, o fantana pecetluita." (Cantarea cantarilor 4:12) . Nu da voie baietilor sa intre in viata ta. Nu deschide poarta gradinii tale. Inima sa iti fie pecetluita. Si sa ramai asa pana la vremea potrivita. Va fi un har pentru acel baiat sa gaseasca pe poarta inimii tale pecetea dragostei tale. Asteapta cu rabdare. Stiu, nu e usor sa astepti, dar e bine. Si iti spune acest lucru o fata care nu a stiut intodeauna sa astepte. Mai groaznic decat a nu fi iubit este graba in iubire. Nu deschide poarta! Asteapta. La vremea potrivita vor iesi din ea cele mai frumoase miresme care il vor chema la tine pe acel "el" care se va bucura pe drept de roadele din gradina ta. 
Si atunci...oh, atunci vei sti ca s-a meritat.

Cu ultimele mele cuvinte vreau sa iti spun ca se poate sa spui "nu". 
In urma cu ceva timp un baiat s-a apropiat de poarta gradinii mele. A batut usor cu dorinta de a intra. Acela a fost momentul in care am inteles de ce am luat alegerile gresite in adolescenta mea. Am primit lectia aceea ca acum sa pot spune "Nu". Si asa am facut. Nu i-am dat voie sa intre. Era un baiat cu dorinte sincere, insa vremea nu era potrivita. Spunand "Nu" am simtit o invalmaseala de sentimente. Insa peste toate aceste sentimente s-a asezat pacea Lui care mi-a confirmat ca alegerea mea este buna. Si uite asa, am ajuns dintr-o tanara cu un trecut urat, rusinos, de aratat cu degetul, intr-o tanara care asteapta. 
Tot cu aceasta ocazie am invatat ca exista si baieti intelepti care stiu sa accepte si sa astepte. 
De fiecare data cand alegi sa astepti, Dumnezeu alege sa te binecuvanteze. Nu uita aceasta, draga mea. E mai important sa ai o inima intreaga, decat sa ai o lista de cuceriri, dar o inima in bucati. 

Aa, da. Iti mai spun un secret : un baiat serios asteapta, nu bate la usa pana il lasi sa intre. El stie ca la vremea potrivita va fi nevoie de o singura bataie in poarta inimii tale ca tu sa deschizi. Daca bate acum si bate insistent , asculta-ma si nu deschide! Un baiat intelept stie cand e vremea potrivita pentru ca un baiat intelept e de fapt un baiat care Il are pe Hristos. Asteapta. Dar asteapta cu poarta gradinii inchisa. "

Antonela Buraga

Imagine : unsplash

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE ÎNTR-O ZI BANALĂ DE JOI

     Sunt unele perioade din viață în care simți că Dumnezeu te-a lăsat undeva într-un colț pentru a se ocupa de cei care au un rol mai important în planurile Lui, ori o contribuție mai mare. Te simți închis intre 4 pereți și te întrebi dacă viața ta va fi vreodată mai mult decât vase de spălat, haine de strâns și podele de curățat. Ești într-o continuă luptă cu tine și cu emoțiile care parcă nu mai au nicio limită, iar dragostea aceea de la început care te făcea să mergi până la capătul pământului pentru El, se simte de mult apusă.  Doar gândul la ea și la slujirea ta de atunci te face să te simți vinovat pentru monotonia în care te afli acum și începi să îți pui întrebări, să ai îndoieli cu privire la propria credință. Ce faci în  perioadele în care simți  că esti ultimul om de pe lume, ultima persoana care ar face o  diferență? ultima făptură care contează real în planul acesta nespus de elaborat și totuși prea important pentru cineva ca tine? T...

O prietenă cât un dușman de mare

Puțini vorbesc despre noua mea prietenă. Nu e o prietenă bună deloc, dar o numesc așa pentru că îmi petrec mult timp cu ea în ultima vreme. Mă trezesc cu ea de mână, adorm cu ea îmbrățișată și viața trece pe lângă mine ca un tren pe lângă o stație în care nu oprește; rapid și nelăsând nimic în urmă. Depresia. Acesta e numele ei și cred că mulți, din păcate, prea mulți, dintre cei care veți citi aceste rânduri, vă confruntați sau v-ați confruntat cu ea. Nu prea am eu prieteni ca să îmi dau seama cum ar trebui să fie unul bun, dar, oh, ea este atât de loială. Nu pleacă de lângă mine nici când o rog... E păcat că în biserici nu se vorbește despre asta, deși 90% dintre cei din biserică trec prin depresii de-a lungul vieții. E un inamic tăcut care îți devine prieten când ești poate la punctul cel mai activ din viața ta. De aceea mulți dintre cei cu care te întâlnești zi de zi, în online sau face to face, nici măcar nu văd diferența.  Am păcălit în ultimele luni mulți oameni cu zâmbetul ...

Păcătoși, nu prețioși.

"Tineri dragi, trăim vremuri în care suntem inundați de fel și fel de informații și toată lumea încearcă să influențeze cât mai mult pe alții prin cuvintele lor, prin ceea ce expun. Astfel se ajunge la multe exagerări, la multe erezii, la multe schimbări ale adevărului și victime suntem noi, cei care ascultăm, citim sau vizionăm. Încă din perioada adolescenței, când începem să simțim goluri tot mai mari în inimă, suntem bombardați cu o mulțime de idei. Internetul și rețelele de socializare sunt pline de informații. Dar în loc să găsim adevărul de care avem atât de mult nevoie, ne sufocăm în informații și nu mai știm pe cine să credem sau ce principii să alegem după care să ne ghidăm viața. Prin acest articol vreau să vorbesc doar despre unul din aceste "adevăruri" care pe mine m-a făcut să gândesc greșit și să am o atitudine greșită față de cei din jurul meu, față de mine, dar și față de Dumnezeu. "Ești prețioasă!"  Da, fetelor, aceste d...