
" - Am multe parti rele pe care nu le cunosti.
- Nu te contrazic. Stiu ca ai defecte, doar ca eu inca nu le vad.
- Si ce vei face cand le vei vedea?
- Le voi iubi . Daca fac parte din tine trebuie iubite. Te voi iubi si cu bune si cu rele. Si nu spun ca voi iubi perfect, dar ma voi lupta sa o fac asa cum trebuie.
Nu cu mult timp in urma credeam ca ceea ce imi doresc eu pentru mine e bine. Ceream cu indrazneala de la Domnul si chiar aveam in minte un portret al baiatului pe care il doream de la El. Am ajuns in punctul in care parca Il invatam eu pe Domnul cum trebuie sa fie viitorul meu sot si ce trebuie sa puna in el. Aveam impresia ca eu stiu ce este bine pentru mine si imi era chiar teama ca nu cumva sa greseasca El si sa imi dea un baiat care nu raspunde dorintelor si asteptarilor mele. Da, stiu. Nu era ok. Si tocmai pentru ca Domnul mi-a aratat ca nu e bine, m-am gandit sa scriu acest articol. Daca eu am gandit asa si m-am inselat cred ca e bine sa scriu si ce am invatat. Nu spun ca voi sunteti ca mine. Nu. Poate voi va rugati mai curat. Si m-as bucura sa fie asa. El stie. Eu doar va indemn sa cititi si sa luati cuvintele care credeti ca sunt potrivite .
Fetelor, nu asteptati baiatul perfect. Nu va veni. Niciodata. Nu visati la el. Daca tot cereti, atunci cereti cum trebuie. Cereti un baiat care sa fie gata sa iubeasca in orice situatie, un baiat care sa caute sa vada ce e mai bun in tine, dar sa fie pregatit sa iti cunoasca si cele mai urate parti si totodata sa isi asume riscul de a te iubi dincolo de ele. Un astfel de om este vrednic de a fi iubit. De multe ori pierdem foarte mult doar pentru ca nu acceptam in viata noastra oameni care sunt diferiti fata de modelul pe care ni l-am creat noi. Dumnezeu este gata sa te binecuvanteze atunci cand tu esti gata sa renunti la cerintele tale si sa primesti ceea ce El are pentru tine. Nu refuza binecuvantarile Lui. Este Singurul care stie ce inseamna de fapt "bine" pentru tine. El are modelul de baiat potrivit pentru tine.
Renunta la asteptarile tale caci ele sunt cele care nu te lasa sa vezi cat de pretiosi sunt oamenii exact asa cum sunt; fara sa treaca testul cerintelor tale. Nu iti spun sa renunti la principii. Nu . Iti spun sa renunti la asteptarea baiatului pe care ti-l doresti tu si sa incepi sa afli ce fel de baiat Isi doreste El pentru tine. Vei fi surprinsa sa afli ca ceea ce vrea El pentru tine este mai frumos decat orice ti-ai dorit tu. Nu iti va da un om perfect. Iti va da un om care sa te iubeasca si care sa te motiveze sa te apropii de El mai mult. Iti va da omul care te va surprinde prin modul lui de a iubi. Iti va da omul care va fi gata sa rascoleasca inima ta si va avea curajul sa pretuiasca lucrurile pe care tu le urasti la tine. Iti va da un baiat care sa fie gata pentru tine. Pune-L la incercare si El va trimite omul potrivit in viata ta .
Domnul meu sa va dea intelepciune si smerenie, dragi fete ! Binecuvantare va doresc ! "
Antonela Buraga
Comentarii
Trimiteți un comentariu